Vizita arhiepiscopului Raymond Netzhammer – 24 oct. 1918

Spre sfârsitul Primului Razboi Mondial, incinta Manastirii Comana a fost transformata ìn Cimitir Militar. Aici au fost ìnmormântati peste 750 de soldati, de diferite nationalitati. În afara documentelor oficiale din Arhivele Oficiului National pentru Cultul Eroilor, descrierea facuta de arhiepiscopul Raymond Netzhammer ìn 1918 este graitoare pentru felul ìn care era amenajata Manastirea.

"Joi, 24 octombrie 1918.

În timpul celor 2 ani de ocupatie, maresalul Mackensen vine a 4-a oara sa ma ia la o plimbare cu masina. Azi vrea sa mergem spre sud, la eroii cazuti. (...)
De la Jilava, discutia a devenit mai calma. Sìntem in regiunea Sabarului si Argesului cu numeroase sate. Taranii au dus recolta acasa si cìmpiile s-au golit. În fiecare curte se vad munti de dovleci, iar pe ogoare a ìnceput semanatul de toamna. La Copaceni, unde se afla castelul familiei regale, traversam râul Arges si mergem de-a lungul lui, pìna la Gradistea. Aici se afla un mare si nou castel cladit ìn stil românesc, a carui proprietara e plecata la Biarritz. Mosia de lânga castel, apartine d-lui Dissescu. La ìnceputul razboiului a fost instalata o parte a “Crucii Rosii” ìn castel. În timpul marilor lupte a fost lovit de tirul tunurilor si apoi ocupat de germani. La urma a stationat o unitate de puscasi mitraliori. Castelul si parcul Copaceni si castelul neterminat din Gradistea i-au confirmat lui Mackensen ca românii se pricep sa faca parcuri, cladiri marete si sa ìnceapa a cladi castele, dar rareori stiu sa le mentina si pe multe le lasa neterminate.

Din castelul Gradistea avem spre sud perspectiva râului Neajlov, mult citat ìn timpul razboiului. Din dealurile satului Gradistea am urmarit si drumurile mlastinoase. Un Eldorado al bivolilor si pasarilor, pe care trebuie sa-l trecem, sa ajungem la Comana.

Am ajuns cu bine la soseaua care vine de la Calugareni si duce la Comana. Oricui trece cu trenul de la Bucuresti la Giurgiu, Comana ìi va ramìne de neuitat! Pe malul râului Neajlov, se gaseste ruina unei manastiri. Partea spre râu este ìn mare parte bine pastrata, avìnd un balcon sustinut de coloane. Seara, ruina are un aspect fantomatic din cauza gaurilor fara geamuri, dar ìn plin soare si ìn umbrele Neajlovului ar fi o placere pentru orice pictor sa imortalizeze aceasta frumusete.

Ne apropiem de ruina care este tinta acestei plimbari. Mackensen vrea sa-i viziteze pe mortii lui. În fata ruinii si ìn curtile interioare, ìnconjurate de zidul fostei manastiri, este un cimitir de ostasi. Se lucreaza cu harnicie la terminarea acestei frumoase asezari. Soldati si civili cara cu roabe nisip si pietris pe cararile dintre morminte, iar multe fete aduc brazde de iarba pe care le aseaza si le uda. Fara deosebire de nationalitate, indiferent ca sìnt prieteni sau dusmani, razboinicii morti sìnt asezati unul lìnga altul. Mackensen spera ca românii vor pastra ìn buna stare cimitirul, fiindca si eroii lor sìnt ìngropati aici. Maresalul se bucura ca terenul, sfintit de rugaciunile monahilor, este locul cel mai potrivit pentru mormintele eroilor. Maresalul era emotionat când a multumit ofiterului care conducea lucrarile, pentru osteneala lui.

În drumul prin satul si padurea din Comana, gìndurile lui Mackensen sìnt tot la luptele si la razboinicii lui!

- Daca am fi avut ìn Germania un om cu adevarat mare, ce-ar fi putut face cu succesele noastre militare! Însa diplomatia ne-a stricat fronturile si victoria razboiului!

În drum spre Coeni am traversat o sosea. Maresalul crede ca generalul Averescu a condus de aici trupele spre Dunare, pe care apoi a fost nevoit sa le retraga ìn mare graba. În Coeni, unde cunoscutul dr. Minovici are mosie, am oprit lânga ruinele unui castel boieresc, privind câmpiile si satele. Taranii se ìntorceau de la lucru si, chiar pe sub malul nostru, trecea o coloana de muncitori si muncitoare prin apa scazuta a Argesului, grabindu-se spre satul Bostinari. Privind ìnca odata frumoasa imagine din Coeni, trasura a pornit-o spre casa. Am traversat Argesul pe podul lung de lemn si am trecut prin satul Colibasi. (...)”

(R. Netzhammer, Arhiepiscop ìn România. Jurnal de razboi 1914 – 1918, Ed. Arhiepiscopiei romano-catolice, Bucuresti, 1993, cap. Ocupatia germana, pp. 278 – 279.)